Tuesday, February 6, 2018

N-am chef sa imi bat capul sa gasesc un titlu

Va amintiti ca v-am cerut sprijinul pentru un vot, da ? Ei bine, lucrurile au inceput sa se miste. Saptamana trecuta am primit banii. Va mai amintiti si ca am pomenit in cateva randuri ca am ceva anisori, nu foarte multi ce-i drept, petrecuti in presa scrisa. Am renuntat la a profesa atunci cand presa a inceput sa devina partizana si sa danseze dupa cum dictau interesele unuia sau altuia, om politic sau „afacerist”. Dar am ramas cu obiceiul de scotoci, de a ma informa si documenta inainte de a lua o decizie, mai mult decat o faceam inainte vreme. Asa ca, dupa oares’ce „sapaturi” astazi s-au petrecut doi din cei patru pasi ce urmau firesc castigarii celor 1000 de euro oferiti ca premiu de Volksbank. Primele doua sferturi au ajuns la un elev si la un profesor. Elevul, poate fi oricare, mi-ar fi fost greu si nici nu am putut alege pe unul, dintr-o familie ce numara 6 fratiori : 4 baieti si doua fete. De fapt 5, ca unul este student anul I. Crescuti doar de mama, locuind cu chirie. Sase copii absolut superbi. Profesoara a crescut intr-un orfelinat. Anul acesta a obtinut nota 9 la definitivat si 9,20 la examenul de titularizare. Providenta sau, pentru atei, coincidenta, a facut ca astazi sa fie ziua ei de nastere. A implinit 25 de ani. Ii mai spun si eu o data, „La multi ani !”, Nicoleta, cu rugamintea de a se opri odata din plans, chiar daca sunt lacrimi de bucurie. Povestile „intregi” vor apare, cu fotografii si un pic mai multe detalii atunci cand totul se va fi incheiat, pe blogul Simonei Tache. As fi vrut sa simtiti toti ceea ce am simtit eu astazi. Nu cred in reincarnare sau alte prostii gen. Dar daca Beethoven s-ar fi reincarnat in mine, astazi as fi recompus „Oda bucuriei”. Si, guess what ?, ceva imi spune ca mi-ar fi iesit mai bine decat prima oara, oricat de imposibil ar parea asta. Dar fiindca Beethoven nu s-a reincarnat in mine, nu mi-a ramas decat varianta de a renunta la a recompune si a ma limita doar la a canta „Oda bucuriei”. Si cum vocea mea suna cam ca a unui magar ragusit captiv intr-o canalizare, m-am amestecat printre alti 10.000 care o canta. Si desi m-am amestecat intr-atata puhoi de lume tocmai pentru ca „prestatia” mea sa treaca oarecum neobservata, cred ca e imposibil sa nu ma auziti, distinct, printre ei. Sunt ala de va zgarie timpanul cantand fals, dar cantand tare si cu tot sufletul. Hai, faceti un efort. Este ca ma auziti ? Tarziu, spre noapte, mi-am amintit de provocarea lansata de Irealia. Si-am realizat ca as fi putut da acestei postari titlul : “Solfegiind pe Oda bucuriei”. Impuscam doi iepuri.  

end.