Este un proiect, o initiativă şi mai mult decât atât este o oportunitate pentru toţi cei care îşi doresc să cunoască, să împărtăşască, să înţeleagă, să întrebe, să viseze sau să producă o schimbare în mintea lor, a celorlalţi şi de ce nu, o schimbare în societate.
Proiectul a început în Belgia. Nu ştiu cum exact pentru că oricât am căutat nu am reuşit să găsesc suficiente date cât să pot să realizez un scurt istoric. Dar până la urmă nu este atât de important cum a început ci faptul că există şi că funcţionează.
Pentru că am participat o singură dată şi nici atunci nu am reuşit să stau până la final, ceea ce urmează este ceea ce am înteles eu singur din Pro Action Café. La Pro Action Cafe se discută despre absolut orice: vise, proiecte, experienţe personale, idei, soluţii. Ceea ce îmi place la nebunie e ca nu se axează nimeni pe probleme (lucru care mă dezgustă), ba chiar mai mult Pro Action Cafe nu îşi propune să găsească soluţii (deocamdată) ci să pună întrebările care trebuie. Sunt prea multe de spus despre Pro Action Cafe şi sincer nu ştiu încotro mă duc cu postul acesta aşa că uite câteva indicii care le găsiţi şi pe grupurile de Facebook sau pe site-ul Pro Action Cafe:
- to explore your questions about life or projects you wish to start
- to discover something new while meeting new people to engage and relate with peers
- to share knowledge and experiences to develop new meaning for your and our selves
- to co-create your projects, actions, adventures, dreams, journeys.
Când am participat la Pro Action Cafe în Timişoara s-au discutat subiecte legate de sănătate, educaţie, societate şi desigur civilizaţie. Am discutat, am explorat, am împărtăşit şi la final am tras concluziile. Dar cel mai important am aflat că nu suntem singuri. Că mai sunt şi alţi oameni care cred că avem nevoie de schimbări de mare anvergură.
I am also convinced that our economies and social models reached their limits and are becoming “toxic” for ourself and our planet and thus new models need to be invented. Unfortunatelly our present society reduces our personal and collective innovative capabilities. My role as President of Pro Action Europe is to let re-discover this potential.
0 Comentarii