Astazi am fost la prima intalnire a clubului de carte si am revenit cu impresii foarte bune, cu tot felul de sortimente de ceai, cu 4 carti, am cunoscut niste fete deosebite. Ceaiurile mi le-au daruit Mihaela si Cristina. La libraria-cafenea Avant-Garde am stat la o masa ce a fost cindva o masina de cusut, unde intr-o scobitura erau asezate frumos boabe de cafea, acoperite cu o sticla. Nu pot spune decit ca am fost foarte placut surprinsa de atmosfera, design si aroma. Am facut schimb de carti, astfel eu am ajuns acasa cu 4 titluri. Sper sa apuc sa le citesc pana la urmatoarea intalnire. Pentru 8 lei, am baut cateva canite bune de ceai, si o cafea mexicana cu un gust incredibil, la pretul de 6 lei… Eu una am admirat si fotografiat cateva editii ale Micului Print, una din cartile mele preferate.

Costau 80 lei, respectiv 110 lei (parca), si tare rau imi pare ca nu-mi permit sa le cumpar. Au fost 4 ore minunate, petrecute in compania unor fete super, conversind despre carti, filme, muzica, viata si altele. Fetelor, va multumesc ca m-ati primit in club! Va imbratisez cu drag!
0 Comentarii