Viata are un stil ciudat de-a face glume

Aseara cainele din dotare s-a lipit de un nou apelativ. Il avem deja de cateva luni bune si parca ne-am cam plictisit de Ronnie in sus, Ronnie in jos, asa ca am hotarat sa ii taxam fata de milog prostanac pe care o face cateodata, atunci cand vrea sa obtina cate ceva ( de obicei e vorba de a fi scos la plimbare), si i-am alipit numelui si o „codita”. A devenit Ronnie Strontozaurul. Radacina italiana a noului nume mi-a amintit de una din sutele de intamplari pe care mi le-a povestit, in timp, un amic.  In dimineata cu pricina, de cand i-am vazut fata, am stiut clar ca iarasi a comis-o. La fel dupa cum stiam ca zambetului labartat o sa-i urmeze in secunda doi descrierea cu lux de amanunte a intamplarii. C-asa era Victor. “Baaaa…, eu nu las polite neplatite, baaai… Ca Maica Tereza n-o fo’ sora cu mama. Mi-o tragi, ti-o dau retur…” „Ce-ai mai facut, nenorocitule ?”, intreb aiurea. Suvoiul de cuvinte avea oricum sa se reverse, graseiat, apasand pe unele cuvinte si fara pauze, cam asa cum ai scrie un text fara puncte si fara virgule. “Sa-t’ explic am doua matracuci pe strada le stiu de mici le luam ciocolata din banii mei de film ca ma gandeam ca diferenta de varsta nefiind asa de mare poate-mi pune si mie Dumnezeu mana in cap si-mi pica macar una la asternut. Mergeau si amandoua dar cum joc la loto de 16 ani si n-am castigat decat o data si doar ceva mai mult de un milion bani vechi n-aveam eu acum cum sa dau lovitura cu matracucile asa ca m-as fi multumit cu una oricare ca-s bunute rau amandoua. C-am investit in ele, daaaaa ? (accentuat) Si m-am bazat si pe faptul ca nu prea le duce capul desi nu-s chiar facute gramada dar nici sa le pui sa-ti recite din clasici nu-s. Fete de cartier viitoare neveste nemultumite ca-s mai prost imbracate decat alta si ca alta are poseta mai bengoasa copii cu note mai mari la franceza si-i infloreste mai des muscata decat a ei. Ai prins imaginea, daaaaa ? (din nou accentuat). Si ce crezi, Dane, vine una si-mi zice cu aerul cu care m-ar fi intrebat daca stiu cat e ceasul ca uite dom’le la nu-s ce hotel din Mamaia sunt cazati niste babalaci care arata cat de cat acceptabil da’ se vede pe ei ca sunt full de lovele care-s veniti la nu-s ce conferinta sau chestie dintr-asta si care se plimbau aseara prin statiune in acelasi timp si in acelasi loc, sanchi daaaa ? cu ele si le tot salutau in sa vezi ciudatenie, i-ta-li-aaaa-na. Adica eu Victor care as fi compostat cu placere pe oricare dintre ele sa le spun cum sa le raspunda alora ca sa intre in vorba cu ele si sa le composteze babalacii, nuuuuu ? Pai ce-s eu, pesteeeee ? Le-am zis si azi dimineata au venit sa-mi zica ca nu-s de ce da’ nu le-a bagat niciun broscar in seama. Stiam si eu asta ca le-am urmarit de la distanta si m-am stricat de ras ca facea toti banii Dane sa-i vezi pe babalaci cum salutau aplecand putin capul „Bona sera, signorina” si ele raspundeau zambind asa c um le invatasem „Va fan cuuuloooo, signori”… Si mai am un motiv pentru care v-am repovestit cele povestite atunci. Din vara, Victor, pe care nu-l mai vazusem de vreo cinci-sase anisori, e casatoriiiiiiit :lol: cu una dintre matracuci si, probabil, ii tot uda muscata sa-i infloreasca la fel de des si de frumos ca a altor femei ! :lol: P.S. Doar ce-am primit pe e-mail calendarul Playboy 2014. Aproape ca in fiecare an, cele mai frumoase luni vor fi, in opinia mea, octombrie si noiembrie. :P