Distanta dintre tine si tine insuti

De atatea ori se intampla sa ambalezi in poleiala o realitate care este inconvenabila. E asemantor cu ce se intampla la camin, cand muti gunoiul de la usa, in baie. Tot in camera e. Apare intre 2 parti. Una nu are curajul sa isi asume raspunderea si consecintele pentru vorbele/faptele sale, iar cealalta creeaza aparenta impresie ca nu poate duce. Separat fiecare stie ca e o minciuna, impreuna ambii sunt de acord ca leaga bine cuvintele, suna ….frumos, matur…..ca-n filme. Cand ne asumam consecintele sentimentul care apare e vinovatia. Din frica de a nu rani preferam minciuna, din iubire pentru aproape alegem ipocrizia, din obisnuinta alegem calea cea mai simpla. Si din aceeasi frica, iubire, obisnuinta invatam sa mintim frumos. Falsitatea in actiuni si vorbe are un nume. Ipocrizie e sa minti cand stii ca cel din fata ta nu te crede, sa nu-ti asumi responsabilitatea a ceea ce faci, sa spui ceva doar de dragul de a spune, pentru ca ai vazut ca asa se face. De exemplu: te comporti intr-un anumit fel  pentru ca asa stii ca trebuie sa pari…..vorbesc cu tine sa iesim, doar ca stiu ca asa trebuie, dar nu-ti spun nimic concret. Sinceritatea si asumarea responsabilitatii sunt greu de atins. Cel mai bine e sa poti sa recunosti ca mai faci si rau, dar si bine, ca mai minti, dar mai esti si sincer, ca mai ajuti, dar mai si deranjezi…..ca iti doresti in acelasi timp si puritate si dezmat. Daca incepi sa crezi in propriile deformari ale realitatii nu mai esti ancorat in concret.